Moldova

Moldova – MOL/DAVA

Moldova – e de fapt Mol/DAVA. Cu alte cuvinte, numele acestui teritoriu este strâns legat de moștenirea dacică. Cu siguranță că primul centru de putere a fost statornicit într-o locație a unei vechi DAVE. Aceasta fiind apărată de o zona mlăștinoasă, aflată pe cursul unei ape, adică cu mult MOL (nămol), fiind MOLDAVA , ceea azi spunem Moldova. Deoarece avem și un râu cu același nume, cei sârguincioși ar putea localiza acest centru de putere.
În partea opusă a României, la Dunăre avem Moldova Veche, cunoscută și sub numele de MUDAVA. De fapt este vorba de o localitate de pe malul Dunării, unde se află o DAVĂ, adică o cetate dacică. Acest exemplu ne indică originea numelui Moldova și felul în care s-au născut el. Așadar doar naivii se lasă păcăliți de o poveste falsa, prin care se atribuie numele de la o cățea.
Moldova e parte a identității românești și totodată parte din moștenirea dacică comuna.

Distribuie :