Toate civilizațiile mari si-au dezvoltat propriile denumiri, care indică repere ale unei bunăstări materiale sau a posesiei de bunuri valoroase. Cuvintele care derivă într-o rădăcină ce are această însemnătate, ne arată că ele au o vechime foarte mare, ceea ce indică valorile materiale pe care s-a construit acea civilizație. Pentru getodaci cuvântul BAN are o însemnătate aparte. De-a lungul a mii de ani, pe măsură ce societatea a evoluat, din acesta prin construcție internă, au apărut cuvinte și sensuri noi legate de idea de valoros, de ceea ce este important pentru individ și societate.
Prin intermediul familiei lexicale a acestui cuvânt, aflăm că toponimul BALABAN de fapt înseamnă „locul cu bale/animale valoroase”, iar BANAT este un loc mănos, bogat (fapt confirmat și astăzi). Atunci când ai pierdut ceva valoros, noi BĂNUIM, iar cel ce fură se chemă BANDIT. Dacă ceva este foarte mare, puternic sau valoros se mai cheamă și BABAN. Boului cu coarte mari și drepte (adesea oferit spre sacrificiu) i se spune CERBAN. Iar meseria cea mai valoroasă pentru noi, încă din antichitate era CIOBAN (vezi explicația la etimologia lui CIOBAN). Iar pentru a întări însemnătatea acestui cuvânt, ce azi începe să își piardă din putere, BAN era și denumirea celui mai important boier.
Pentru termenul BAN, DEX ne prezintă două etimologii diferite, deși familia lexicală extrem de mare, contrazice originea necunoscută și pe cea maghiară (pentru funcția administrativă).
Familia lexicală este formată din 37 de cuvinte: ban, baban, Banat, Balaban, bană, bandit, baniță, bănățean, bândoc, bandolă, bandor, bănesc, bănet, bănică, bănie, bănos, bănui, bănuială, bănuitor, bănuț, balaban, cerban, cioban, ciobancă, ciobanu, ciobănaș, ciobăncuță, ciobăneasă, ciobănească, ciobănesc, ciobănește, ciobăni, ciobăni, ciobănime, ciobăniță, ciobănoi, ciobănos.
BAN este de origine indoeuropeană, unde rădăcina „bhii-” e strâns legată de autoritate și mai târziu de ideea de a interzice ceva. Ulterior din aceasta a evoluat inclusiv termenul de BANDIT, a se vedea pag. 5 din The American heritage dictionary of Indo-European roots. Analizând familia de cuvinte a termenului „BAN” din limba noastră, constatăm că acesta are o evoluție proprie, având sensul de valoros, probabil interzis la început, tocmai pentru că era valoros. Mai mult, acest detaliu ne arată că apariția stratificării sociale a determinat apariția acestui cuvânt. Prin faptul ca BAN (ce are semnificația de valoros) la început avea și sensul de interzis, ne indică un element de posesie. Doar elitelor le era permis să dețină anumite tipuri de bunuri, ce probabil erau extrem de rare sau podoabe de lux. Prin acest detaliu, putem plasa în timp geneza acestui cuvânt și să îî atribuim fără a gresi o vârstă mai veche decât migrația indoeuropeană în zona Carpaților.
În Dicționarul Etimologic Maghiar – „ETIMOLÓGIAI SZÓTÁR Magyar szavak és toldalékok eredete”, la pag. 67. Cuvântul maghiar „BAN” este descris ca fiind de origine croată, desemnând doar o funcție administrativă. În condițiile în care în evul mediu exista o extinsă și puternică comunitate „vlahă” vorbitoare de dialecte ale limbii române, e foarte probabil ca acest termen să fie un împrumut „vlah”. Familia lexicală a acestui cuvânt este extrem de bogată, ceea ce sugerează în mod incontestabil adevărata s-a origine.
Conform Lui Ferentz Bakos, în „Istoria elementelor românești din vocabularul maghiar” cuvântul BAN a fost împrumutat de limba maghiară de la populația autohtonă din Ardeal (v. pag. 320).
